Nicoleta Coman

Despre iubire...

Ce ziceai tu despre iubire?
Ca nu vrei s-o cunosti, ca poti s-o controlezi,
Ca de s-ar intampla ai s-o abandonezi...
Hmm, joc de copil si un suras vulgar,
Acum ti-s ochii-n lacrimi, surasul in zadar,
Ai vrea macar o clipa sa o stii langa tine,
Sa gusti inca o data amara fericire,
Sa strigi in gura mare c-acum crezi in iubire...
A fost de-ajuns o secunda sa ti-o aduci aminte,
Acum ea este in tine, tu nu mai poti scapa,
Si orice gest de-al tau e-n amintirea sa;
Acum incepi sa plangi cand nu mai sunt cuvinte...
Ce ziceai tu despre iubire?
Ca n-o iubesti, mai bine ar pleca?
Ea a plecat sarmane, dar ce e viata ta?
Ea poate nu-si mai aminteste, te-o fi iertat de mult,
Dar tu, nefericite, mai plangi din cand in cand...
Ai strange adesea-n suflet manuta de copil
Si ai sluji o viata intreaga visului pueril,
C-acum crezi in iubire...
Si ce-ai mai bea o data cafea din cana sa,
Si ce-ai mai sparge sticla, gelos c-o saruta...
Ai vrea s-o strangi in brate, s-o musti sa o rasfeti,
Sa iti atinga corpul, din el sa te imbeti,
Caci acum stii sigur ca pe ea o iubesti
Si-oricat ai incerca sa nu-ti mai amintesti
Tu vei fi mereu singur, ratacitor in noapte,
Vei fi mereu aici, dar ea...mereu va fi departe...

Cand nu erai eram si eu...

Cum e cand iti gasesti tovarasul de-o viata
In scara injectat cu zambetul pe fata,
Cum e cand ti se-arunca un prieten la gunoi,
Ce se intampla-n lume, ce se intampla cu noi?

Aluneci pe iarba, te ineci in substanta,
Sunt prafuri peste tot, totul e in ceata
Cauti o scapare, vrei sa te ridici
Nu-i nimeni langa tine, te lovesti si pici.

Te-agati de-un strengar fir de realitate,
Dar esti pustiu si toate-ti par departe,
Cauti o mana sa te ridice din nimic,
Ai incerca sa schimbi ceva, dar esti prea mic.

Si simti ca printre umbre si aburi te afunzi
Te doare realitatea, dar preferi s-o ascunzi;
Ai vrea sa-ti creasca aripi ca sa inveti sa zbori
Dar esti cu mult prea jos, ca sa mai poti sa mori.

Esti prea murdar, ascuns de jegul mortii,
Te lupti cu paranoia, care-si arata coltii,
Incerci sa-ti tarai hoitul printre franturi de clipe
Si-astepti marea minune, ceva sa se-nfiripe.

Strabati drumuri de mii de ani in cateva minute
In cautarea unui suflet care sa te-asculte,
Dar ce pacat, parca ai vrea sa zbieri
Caci cat privesti cu ochii nu-i nimeni...nicaieri.

Captiv, ti-ai ridicat o lume de ciment
In care bate vantul si-i umed permanent
De ce-ai mai cauta o pozitie stabila
Cand totul se rezeama de-o amarata bila?

De ce ai renunta la visul de acum
Oricum nu te asteapta un altceva mai bun,
De ce sa te trezesti doar ca sa te trezesti,
De ce sa nu te omori acum, cat inca mai traiesti?

Ce visam cand nu erai...

Simbol al amintirii, statuie din ciment
Ma regasesc in tine in orisice moment,
Apari ca o sageata ce ma raneste-adanc,
Incerc sa te evit, dar te gasesc in gand...

Mereu, mereu, mi-arunci priviri de piatra
Si parca-ti apar riduri pe fruntea-nalta, dreapta,
Ma chinuie conditia de carne si de sange
As vrea sa fiu ca tine si sa te pot atinge...

As da si mii de vieti daca ar fi nevoie
Doar ca sa fiu ca tine, sa fiu si eu statuie;
Tu nu cunosti durerea si nici nu stii sa plangi,
De ti se nasc sperante, mecanic le alungi...

Tu nu stii ce inseamna sa treci de mii de ori
Pe langa acelasi chip cu ochi fara culori
Si nici nu te-ai gandit c-acolo, cineva
Ar muri multumit s-auda vocea ta...

De-atatea ori trecand pe langa tine
Imi antrenam miscarile, sa fie foarte fine,
Sa par si eu o piatra nemiscata...
Dar nici asa nu mi-ai zambit vreodata...

De-atatea ori lasam in urma dâre
Dintr-un parfum ce imi parea ca tine
Te atingeam hoinar cu manecile moi
Si iti visam mana tragandu-ma-napoi...

Dar niciodata, niciodata tu, minune
Nu ti-ai clintit fiinta pentru mine
Si niciodata, niciodata n-ai gandit
La omul visator ce-o viata ti-a slujit...

Dar tu...dar tu esti piatra, eu sunt drumuri,
Eu sunt vise, tu esti ganduri,
Nu ma auzi, dar eu te cuprind toata
Putea-voi eu sa te-nteleg vreodata?

Nu poti sa te gandesti, minune de ciment
Ce fericit te-as face de-as fi si eu inert
Cu ochiul meu de piatra, intens te-as admira
As fi dintre atatea doar eu statuia ta...

Si am cunoaste impreuna ce tu cunosti deja
Ne-am cufunda in gol, si te-as iubi, te-as proteja,
Ca doua palide vapai ne-am dezmorti surasul
L-am detrona pe D-zeu si-am guverna apusul...

Tarziu am inteles ca tu n-ai inteles
Dar nu vreau sa renunt la visul ce-am ales,
Vreau, la fel ca altadata, cand eram doar vointa
Sa ma nasc din ciment ca tine, nefiinta...

Zbor albastru...

Am omorat un fluture in zbor
Si nu gandeam ca o sa-l doara
Acum ma chinuie albastrul dor,
Albastrul cer de vara....

M-am pedepsit, caci ma rodea tacerea
Ecou al unui inceput
Fluturi vorbeau, eu nu i-am priceput
Batand din aripi imi secau puterea...

Vantul gemea, eu putrezeam in chinuri
Lumina cea albastra pornea in jos c-o unda
Iar cercul ei mesmeric parea ca ma scufunda
Mureau sub mii de valuri a cerului seninuri.

Pluteau aburi de lumina peste trupul meu pierdut
Gandul imi plutea sihastru
Peste negrul marii albastru;
Imi doream o barca mica, niciodata n-am avut...

Am omorat un fluture in zbor
Si ma zbateam sa scap de vina
Zburam albastru, de parc’ eram albina,
Treceam pe rosu, chiar de puteam sa mor.

O tarana sa ma-ngroape peste valuri
Langa cel ce l-am ucis c-un gand
Ceruri albastre sa m-acopere plangand,
Sa mor sub zbor de idealuri...

Poveste

Erau clipe de-agonie
si ca un fluture de noapte nebun
dupa o raza de lumina,
tanjeam dupa iubire;
pandeam timpul cum zboara,
radeam sa nu ma doara,
tanjeam dupa iubire...

Mai erau clipe de-agonie
si ca un peste arlechin
ma strecuram printre-amintiri
uitand ca ustura tacerea,
radeam, caci asta era placerea,
fugeam, sa nu ma prinda mila
de cei ce asteptau iubiri...

Erau clipe de extaz
si din plin gustam iubirea
ca o piatra de topaz
pe o frunte neincretita;
si radeam de fericita,
tresaream, sa nu adorm
cu iubirea pe obraz...

Erau clipe de-agonie
si ca o rosie de mac
ma scuturam de soarele de vara
si nu radeam, stiam ca o sa doara,
nu mai speram, doar asteptam
sa cada ultima petala,
sa pierd tot ce credeam ca am...