Daca va place blogul...

duminică, 24 mai 2009

Claudia Constantin

Sfinte Nicolae...

Da-mi o farama din stupoarea fericirii,
Scijelita in fanteziile universului,
Incercuit de amintiri.

Da-mi clipa de iubire, care opreste timpul,
Incrustat in inima-mi,
Invaluita de respiratia rece a gandurilor.

Da-mi revelatia mistica a respiratiei divine,
Infipta paradoxal de adanc
In nisa sufletului fauritor de vise.
Da-mi...

Reflectare

Clivajul durerii scartaie sub bocancii timpului,
Pudoarea atingerii doare in oglinda amintirilor,
Totul se reflecta intr-un mariaj androginic,
...Perversa alipire a amintirilor...

Joc

Si imi doresc sa "DA"
Si imi doresc sa "NU".
Gandesc mai mult ca "NU", decat ca "DA",
Refuz sa "DA", mai mult decat sa "NU",
Dar simt ca a fost sa fie asa!

Dilema

M-a durut in partea dreapta a sufletului,
Strivit de bocancii timpului,
Tintuit de amintirile sardonice,
Ametit de privighetori visatoare.

M-a doare in partea stanga a sufletului
Palpitand de atata androginie,
Alergand dupa unicitate si veselie
Si strigand: salvarea sufletului sunt doar Eu.

A FI

In vremea copilariei
Cand jucariile aprind sclipiri de diamant
Cand Tu, Natura, Dumnezeu formati un pact,
Esti o farama de creatie divina
Si crezi in tine.
Dar vine-o vreme cand nu mai stii
Unde esti Tu , unde-ai sa fii,
Numai Natura are-un fel perfect de-a fi
Iar Tu si Dumnezeu ati uitat de pactul
De-a ramane vii.
Si-astepti salvarea…
Si privesti la cer sperand ca stelele
Ca si-altadat sa-ti dea lumina lor.
Dar visele se frang curand
Iar norii plumburii te-apasa-n gand,
Nici soarele nu-ti poate a curma golirea
Si-atunci Natura si-a pierdut menirea.
Cine esti Tu ?
Ce-ai vrea sa fii ?
Atunci stii numai atat: ca vrei doar sensul tau de-a fi,
Ca vrei ca Tu, Natura si cu Dumnezeu sa fiti vii.

luni, 23 martie 2009

Alexandra Mişcov

În ou

Un cocoloş de paşi, un nod de căi.
Risipa mi-este soare în plină noapte.
E gestul confortabil când despoi
Cuvinte rostite-n mine de departe.

Ce jocuri! Câtă frăgezime
Dospeşte-n mine ca-ntr-o melodie!
Crescendo epic dus în limpezime,
Îţi sunt aşa cum însămi sunt doar mie.

Bulgări zburdalnici cresc în rostogol
Şi mi-este gol
De-o sete fără seamăn.
Merg iar de-a dura,
Prin şira mea curbată,
Simt drumul, neatinsul, cotitura
Şi număr firul ierbii ne-ntrebată.

Un cocoloş de vise şi de taine;
În ascunzişul meu ca un cuibar,
Sunt doar un ou
Ce, dezbrăcat de haine,
Îşi piuie fiinţa în ecou.

Din firele întins-îndepărtate
Se ţese pânză nouă de tablou.
Îmi stau culcate minţile, culcate:
Nu adormim, trăim din ou din nou.

Completă azi...


Aşchii dureroase mă mângâie.
Seninul? Nebrăzdat de nici o rimă.
În aşteptare, gânguresc surdină.
Mă vând. Revendic iar fiinţa mie.

Tu nu auzi un tunet grandios
Care se prăvăleşte peste noi?
Alunec goală, jos de tot, mai jos.
Înaltul tăvăleşte norii goi.

Abis. O flacără răsuflă uşurată.
În oxigenul jertfă eu înot.
Urâtă, despletită şi legată:
Să ştiu atât şi totuşi să nu pot.

Crestez cu palma visele pe braţe.
Coşmaruri repezi împânzesc teroarea.
Seninătatea şuieră speranţe,
Dar ne-nţelesuri spurcă limitarea.

Necalculată, eu agonizez.
Mai ţine-mi pluta! Uită-mă pe ape!
Răspunsuri ne-ntrebate perorez.
Tu nu auzi în tunet ce se zbate?

Pulsânde licăriri de porumbei
Conduc în cioc crenguţe blestemate.
Te uiţi ne-ntors, sorbi teama şi mă vrei
Completă, azi, măcar pe jumătate.

Nefericire-n avanpost

Goleşte-mă şi varsă-mi neputinţa!
Nu eu te rog, te roagă suferinţa
Din propria ta slabă conştiinţă:
Suntem doar orbi cu ochi de necredinţă.

Se pregătesc cortegii de-ngropare
Şi curg mocirlele, se duc
În universuri paralele, arbitrare
Ce-au înţeles de ce nu mai apuc
Să-mi dau un leac la gândul-întrebare:
Sunt eu fiica unui Zeu năuc?!

Nici nu-mi doresc răspuns,
Decât să mi se spună
Că-s cea mai ignorantă şi nebună
Formaţiune gânditoare sau că nu-s.
Nici nu-mi doresc să cred.
Pe cruce a murit Isus, la infinit,
Dar pe Sisif nimic nu l-a mai absolvit
De patimile blestemate până sus,
În vârful muntelui, un vârf nevinovat
De rostogolul rocii ne-ncetat.

O, de-ar fi sfărâmat el lanţul întrebării,
Aş mai fi fost eu astăzi culmea disperării?!
Zi-mi, Noica drag’, ai mai fi fost
Cel mai distins nefericit în avanpost?!

Refren de pace

Cu trupul în convulsii
Şi vocea ruginită
M-am rezemat de-o pleoapă.
În liniştea fierbinte,
Ai revărsat o apă
Când, neasemuită,
Înfrântă de iluzii
Te-am îngânat în minte.
Ai domolit furtuna,
Ai obosit dureri,
Doar aşezându-ţi mâna
Pe fruntea mea de griji.
Aromele de ieri
Îşi poartă vesel pasul:
Dormim şi suntem mieji
Ai nucilor cu glasul
Cules dintre tăceri.

Sub dezveliri

Vai, muzica mea necântată!
Vai, poeziile nescrise!
Toate există, toate-odată
Îmi sunt de mine interzise.

Nu ştiam eu să le ascult?
Se doreau ele ascunse?
Cât de puţin devine mult
În neputinţă, neştiinţă.

Astăzi am degetele unse
De sucul fructului muşcat
Şi decojesc de nefiinţă
Ultimul miez, cel nemâncat.

M-adun senină între tâmple.
Am căutat, am răscolit:
Ideile cele mai simple
Ce complicat s-au răzvrătit!

Aveam de spus nimicul tot,
Scriind mereu nimica toată.
Credeam că ştiu, dar nu că pot.
Vai, renunţarea mea trucată!

duminică, 8 martie 2009

Maria Pal

O ceaşcă goală în faţă

un ceas agonic de plumb
deasupra oraşului

trompetele ierbii
sună în urechile măştilor
ce zâmbesc cenuşiu

cu o ceaşcă goală în faţă
vorbeşti în graiul pelinului

ca-n joacă
pe degetele tale chircite
orele-şi pierd echilibrul

Priviri grele


treci cu o noapte de mână în tărâmul celălalt
nălucă
pluteşti printre pâclele reci

privirile grele ca nişte lespezi

o simbioză perfectă între pecinginea timpului
şi chipul tău înnebunit de oglinzi

pe lac
doarme o lebădă neagră
tăcerea îngheţată înzeind-o

pe nesimţite
muribunzii se strămută în glas

în lumina ochilor tăi şi sub coaste
dansează demonii cu-o mulţime de măşti

coşmarul e verde
în iarba înaltă e somnul

ascultă-mă
să nu te duci în zori la cules

Liniştea dă ora exactă

câţiva fluturi cu amurg pe aripi

luna a murit printre frunze
soarele-i urmează încetul cu încetul

liniştea dă ora exactă
umbre de ghilotină se ivesc din pereţi

gâtul tău are miros de lumină
de sare
seamănă c-un buchet de orhidee
prin care răscolesc mâinile somnambulilor

putrede guri de măşti plescăie
înviorându-se

(Din volumul Măşti de opal, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006)

cercuri

pe coama dealului spinări cenuşii. de buşteni tăiaţi de curând. buturugile plâng. între ele un butuc bătrân. foarte bătrân. cu milioane de cercuri. nici urmă de lacrimi. te priveşte. cu-o mulţime de ochi. sar din cercuri. se rostogolesc înspre tine. jucăuşi. te apleci. îi culegi. cu mâini vesele. tremurânde. îi pui la loc. între cercuri. ţi se-agaţă de priviri. te trag spre pământ. cu putere crescândă. mâinile tale bat aerul. ca nişte aripi rănite. capul tău pe butuc. sprijinit. un topor.

lacrimi

poştaşi niciodată grăbiţi. coboară din maşini. plictiseala li se prelinge din ochi. lasă urme fluide prin aer. se-ndreaptă spre cutiile mari. roşii. ridică scrisorile. niciodată la aceeaşi oră. le aruncă-n saci. de-a valma. ca momeala-n lac pentru peşti. sacii se umezesc. pe nesimţite. se golesc de cuvinte. aceleaşi lacrimi. ridicate zilnic. rămân. la orice oră. priveşti plicurile. goale. albe. fără destinatar.

(Din volumul O carte răsfoită de vânt, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008)

sâmbătă, 7 februarie 2009

Dania Parvu Dorin

de dragoste (videopoezie)

nu ne-am văzut niciodată, dar noi ne-am iubit,
dacă fac eu doi paşi, tu poţi găsi ieşirea,
cuvintele mele mor la picioarele tale subit,
ca pe o sârmă ghimpată le simt biciuirea...

sunt uşi care nu se deschid cu nici o cheie,
DAR sunt chei care deschid ANUMITE uşi...
sunt cuvinte bărbaţi şi cuvinte femeie-
suntem noi, oare, de-aceeaşi sârmă ghimpată
străpunşi?

zăngănim,şi azi, nişte chei căutând... prin cuvinte-
în spatele uşii tale, te văd de cer agăţat...
le vom spune la toţi cum de-o viaţă, tu singur, eu
cuminte
orbecăim pe străzile cu nume de păcat...

http://ro.netlog.com/go/out/url=-aHR0cDovL3d3dy50cmlsdWxpbHUucm8vb2NlYW5mbG93ZXIxL2YzNDFkMmI5YWRhODQx

vis de dragoste (videopoezie)

parca eram de ganduri nascut,
in vis,iubire sa-mi ajunga!aveam gura pregatita de sarut
ochiul cald sa te strapunga...
aveam zece maini
dar mai multe- eu as fi vrut...

pana...ieri noapte/cand
uimita de cat te iubeam!
mi se retezase o mana
ca-ntr-o ceremonie grava
ca intr-un vis...de deochi...

dar...si asa te iubeam
te iubeam fara gura, fara maini...
fara ochi...

http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=358111

ştiu să îmbrăţişez... dar fără mâini...

ştiu să îmbrăţişez dar fără mâini
ştiu să cânt dar fără glas
dacă pe mine din mine m-aş smulge
şi tot mai pot scrie despre ce a rămas…

am cuvintele la degetul mic
ruinătoare durere intr-atâta răsfăţ -
e o strategie pe termen lung fericirea
de ea şi de cuvânt mă agăţ…

între cuvânt şi mine-i iubirea
între mine şi tot un tumult!
e o formă de exorcizare poezia…
un travaliu pe care ţi-l doreşti tot mai mult!

sau poate e un chin în aducere?!
sau un canon între tot şi "a scrie"
e la mine-n cuvânt o înfrângere
sau doar un exerciţiu de supravieţuire…

poate un exod sau poate o spadă -
n-am ştiut niciodată mai mult să m-ascult
n-am fost copil şi n-am fost mamă
cuvintelor care m-au durut…

există aceleaşi hăţişuri
închise-n aceleaşi dimineţi
vreau să mă transform din spectator
în actorul propriei vieţi…

închisă într-o temniţă fără zăbrele
te strig cuvânt! neîntemniţată
vreau să alerg spre caruselul copilăriei mele
în care nu m-am dat niciodată…

am cuvintele la degetul mic
ruinătoare durere într-atâta răsfăţ
e o strategie pe termen lung fericirea
de ea şi de tine, cuvânt… mă agăţ…

am plans petala cu petala.... (videopoezie)

Am plâns petală cu petală
există în orice binecuvântare
blestem
am plâns de durere, de iubire
de trădare
de dor, de plăcere
de tine lacrima mă tem!
aşa cum există blestem
în orice binecuvântare-
trăiesc vinovată de naşterea ta
şi mi-e greu
pentru că nu e o luptă egală,
cineva operează pe sufletul meu,
transformând lacrima mea
în cerneală

Iubesc petală cu petală
plâng de durere
de dor, de plăcere
de iubire
plâng de trădare
şi de cine mai ştie...
te iubesc pân'la blestem-
lacrimă ce naşti cuvinte
poezie sau poem...
îţi cad la picioare cuminte-
şi mă mint că eu scriu poezie/când
cerneala din lacrima mea mă scrie...

http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=385556

să murim ar fi prea frumos... (videopoezie)

pecetluită explozie,subţire scurgere de vin
din bob luminos şi divin,
indulcire divină!
să murim ar fi prea frumos,
să trăim ar fi prea multă lumină!

sânge scurs din dorinţi,
picură-mi preaplinul luminii in os
mi-e sufletul deja prea mustos
(pecetluită explozie,
toamnă divină)!

să trăim ar fi prea multă lumină,
să murim ar fi prea frumos...

http://ro.netlog.com/go/out/url=-aHR0cDovL3d3dy55b3V0dWJlLmNvbS93YXRjaD92PXJWWWxXcDdNbC1rJmFtcDtmZWEt

duminică, 25 ianuarie 2009

Luminita Cristina Petcu

Mireasa de portelan

Cu sufletul întors spre tine
subţire
ca o mireasă de porţelan
cu braţele curgând
în aripi albite de ziuă
mă lepăd de umbrele furtunii
savane cu amfore pline de dor
intinse pe ziduri
pe gânduri
rămân să te-aştepte
cu tălpile goale fugare
pe mări de sargase
cu alge mirosind
a miere cald
cămaşa ta
pe buze
tu

Sintetica laviului

Aşa arată perfecţiunea
ca tine netulburat
între zugrăvirea unei catedrale
şi o cutremurare în faţa divinităţii
esti ca în somn,
timpul cînd universul se facea om în ochiul inimii mele
şi am fi fost contemporani cu începutul, cu devenirea
mai mult decît se vede
sub masca propriului pustiu,
priveşte strada, oamenii care reflectă forme
ei trăiesc ca şi cînd verdele sau pămîntul
n-ar face parte din ordinea cosmică,
priveşte-i cum ratează liniştea lor
purtîndu-se ca şi cum n-ar avea-o
restul, o iluzie dormind sub şapte peceţi,
am vrea să ne luăm în braţe
peste tot în temple şi biserici,
o pasăre albă
femeia dinlăuntrul tău...

Forma suferinţei

Crezi că este întîmplătoare
această similitudine fonică
fără scindări
fără bruiaje egotice
fără împietrirea inimii
să te muţi în altă lume
epurat de senzualism pînă la sterilitate
apoi singur într-o beţie de lumină
să-ţi duci stînca peste tot
pînă ce rîul devine sunet
timp sonor
şi te gîndeşti dacă nu cumva
curge după moartea ta...

Acroatică

Cel mai greu de îndurat, e simţămîntul că te urăşte cineva
cum zice şi Laerte în grava seriozitate a întoarcerii
la rătăcirile ce nu au altă zare decît mormîntul
între două puncte esenţiale,
cu care ne scriem în palme anii, imitînd nervurile lemnului
la ceasuri cînd încep să se şteargă formele lucrurilor,
neîndoielnic în afara memoriei
ca şi norii care se despart de vînt în Legenda secolelor
stăm legaţi de simţuri şi de concepte,
în rezonanţe sacre ale aceluiaşi verde întunecat
deşi desenăm în cărbune uneori, stele
aducătoare de noroc şi bocceluţe cu ierburi de leac
pentru suflete de fluturi slobozi înaintea unui salt
înduioşător, pe o cămaşă cu fum de tămîie arsă
apoi mă cuprinde iarăşi dorul,
cît-o grădină întinsă sub un strat de zăpadă
şi evantaie lungi de stînjenei îşi iau rămas bun
în culori amestecate diferit sub copitele cailor,
încît nimic nu mai rămîne ascuns dindărătul corsajului negru
din micul Bar de la Folies Bergère
în definitiv, ce altceva înseamnă
amurgul sau pleiadele şi chiar un singur cuvînt
din tristeţea unui poem ce repetă fără greşeală,
marinele impresioniştilor
mai ales în dimineţi de iarnă
cu uşi glisante
înspre tine, înspre ieri...

Detaliu la Vall

O singură dată m-am întors pe urmele mele
cînd te-am găsit
un caballero sin caballo
pe ultima pagină a jurnalului,
puneai Kahuna să strige Sufletul Gaiei
deşi ştiai dinainte
că ţărmul acesta sînt eu însămi,
şlefuită în culorile triste
ale inimii...