m-am imbolnavit de poezie
m-am imbolnavit de poezie
precum copiii de varsat de vant
precum oamenii de dragoste
m-am imbolnavit de cuvant
mi-e foame mi-e sete ma arde
simt taisul sabiei scrijelindu-ma
in cautarea adevarului nerostit
m-am imbolnavit de poezie
precum marul de mere
parul de pere
nucul de nuci
doar ca uneori fructele mele
cad inca necoapate
iar alteori oamenii
le scuipa printre dinti
pastrand doar miezul lor dulce
m-am imbolnavit de poezie
o boala ciudata
care ma macina
musca din mine
uneori ma latra
alteori ma mangaie
uneori ma poarta pe palme
alteori ma calca in picioare
dar eu ma ridic, ma indrept si ma scutur
cred ca am ajuns un bolnav
dependent de propia lui boala
m-am imbolnavit de poezie
precum pasarile de cantec
precum doina de fluier
precum aripa de pasare
precum inima de iubire.
m-am imbolanvit de poezie
o boala grea m-a cuprins
de care insa nici eu nu stiu inca
daca as dori vreodata sa ma vindec
Dacă aş fi putut alege
Daca as fi putut alege
ce mi-as fi dorit sa fiu,
as fi ales sa fiu arbore.
Buzele mele ar fi fost frunzele,
trupul tau ramurile.
Te-as fi sarutat
la fiecare adiere de vant,
m-as fi ascuns in trupul tau
in fiecare iarna.
În fiecare primavara as fi revenit
mai tanar, mai plin de putere,
cu si o mai arzatoare dorinta
de nesfarsita dragoste.
Eram copii
Eram copii şi alergam desculţi
Sub soarele de vară, prin ţărână,
Ne răcoream cu apa din fântână,
Ca noi, în satul nostru erau mulţi.
De mici am învăţat care ni-i rostul,
Că viaţa de ţăran e ca o apă lină,
E-o ziuă care trece şi una ce-o să vină,
De bine şi de rău amestecând compostul.
Şirag de anotimpuri învârt mereu doar roata,
E timp de semănat, e timp de dat cu sapa,
E timpul de cules şi iarna-i cu omătul,
De mic copil înveţi să porţi în cârcă totul.
Cu naştere şi moarte, cu nunţi şi-nmormântări,
Cu vise ce se spulber` dar şi cu ochi spre zări,
Când pruncul ce a fost născut din tine
Pe urme vezi că-ţi calcă te simţi atât de bine.
anunt dispariţia umbrei
in palma avem o umbra
ascunsa sub ea
era fericirea mea
care dormea lenesa
in umbra nepasarii tale
ma simteam la fel de bine
precum vrabia
gasita ieri inghetata
pe pervazul ferestrei
ei i-am mai dat o sansa
mi-a multumit
ciugulindu-ma-n palma
ca prin farmec
umbra a disparut
Albastru
Eu caut tacerile si le adun,
nu le risipesc,
sunt un bun platnic
al taxelor de tacere,
ma veti intreba cum le recunosc
dupa culoare,
dupa zgomotul pasilor,
dupa atingeri?
Uneori si dupa lungimea muteniei.
Eu caut tacerile,
le adun in mine si le zidesc
la ora cand zambetele ma parasesc,
as putea spune ca suntem chiar bune prietene,
imi impart cu ele viata
masa de prinz si de seara,
unori le invit la o partida de sah
dar arareori ca mi-e teama
ca s-ar putea calul sa o ia la galop
si ele sa cada din sa,
sa-si rupa o mana, un picior
sau doamne fereste gatul...
Eu caut tacerile?
Sau poate ele se aduna in mine
ca intr-un castel parasit
fara usi fara ferestre,
doar zidurile
si unde ele pot sa intre
si sa iasa in voie.
joi, 22 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
http://jurnalanonimus.blogspot.com/
Trimiteți un comentariu